Capitolul XXIII

Inainte de a o cunoaste, nu credea in suflete pereche, nu credea in destin, si nici in horoscop, insa, ea da. Ea credea ca stelele iti pot citi viitorul...si o data p saptamana il ducea la planetariu...numai pentru a sta si a privi un cer artificial...
Mergeau asa de des incat paznicul ii cunostea, si devenise buni prieteni...in 2 ani, in fiecare saptamana, sa vezi o persoana, ajungi sa o cunosti... Vroia sa ii faca o surpriza ei...caci ea le adora... vroia sa fie ceva special...ceva doar al ei...
Intr-o zi ea primeste un telefon...de la el...sa vina pana la planetariu ca au ceva important de discutat... totdeauna cand vorbau ceva "important" rezulta o cearta...
Intra in planetariu, nimeni la poarta...nimeni nicaieri...vede doar crini pe jos...floarea ei preferata...peste tot numai crini...zambea si mergea prin planetariu ca un copil intr-un magazin de jucarii, fascinata de multitudinea de culori, si de miresme... Aude muzica in surdina...o melodie lenta... pe care nu o recunoaste..si intra in , ceea ce numea ea, camera cerului... era intuneric...pe tavanul boltit se vedeau doar stelele, si o data ce i s-au obisnuit ochii cu intunericul, l-a vazut pe el...imbracat la 4 ace...porneste spre el... nu stia la ce sa se astepte... cand ajunge in fata sa, el ingenunecheaza, scoate din buzunarul de la piept un inel, ii ia mana si ii arata spre "cer"...ea se uita cu ... frica... nu stia la ce sa se astepte... a vazut scris, cu stele pe tavan "Vrei sa fii sotia mea?".... a izbucnit in lacrimi...a zambit...si s-a uitat la el...el i-a pus inelul pe deget...si uitandu-se la ea a zis "Cand sunt cu tine raman fara cuvinte...te rog sa ma intelegi"...ea l-a ridicat si l-a sarutat indelung...au ramas acolo...ore...doar ei ... muzica in surdina, si cerul instelat...cuprinsi...impreuna...acesta este inceptul...inceputl lui...incepul ei...inceputul LOR...inceputul povestii lor...

Capitolul XXII

Iata asa a inceput prima sa poveste de dragoste... O poveste de dragoste combinata cu sentimente nemaiintalnite de el pana acum...
Lunile treceau...si el era totdeauna cu ea...de mana, prin parcuri, prin teatre, peste tot... a uitat de toti prietenii sai...a uitat de el... Nu mai exista EL si EA...exista doar EI...si ii placea acest gand...adora sa se trezeasca dimineata mai devreme si pur si simplu sa o priveasca...ce copil...ce linistita e cand doarme...ce frumoasa e... ce mult o iubeste...
Adora sa o priveasca dimineata, cand ea se trezea si cu ochisori mici, stransi, ii zambea... un zambet larg care ii expunea dintii mici si albi... iar apoi o saruta, iar ea adormea la loc, cu acelasi zambet pe fata...acelasi zambet care l-a fermecat inca din prima clipa cand a vazut-o.
Se mai certau, ca orice cuplu... din motive stupide... el era gelos, ea era incapatanata... ea vroia sa ii scoata gelozia din cap, iar el incerca sa o convinga ca nu e gelos, ci doar putin distrat... Se ciondaneau, se desparteau, dar despartirea lor nu dura mai mult de cateva ore... ajungeau sa se impace asa cum s-au certat...isi cereau scuze reciproc, mai mult el...el fiind cel sensibil.
El isi daduse seama demult ca fara ea nu poate... si nu stia ce sa creada... ea simte la fel?...era in dubii, si il macina asta, il macina ca toate celelalte probleme pe care le avea..cu scoala...cu prietenii, dar cand o privea, cand ea ii zambea, parca era alt om...uita de tot...si zambea si el...era fericit alaturi de ea, si asta era tot ce il interesa...o iubea...dar nu putea sa ii zica... de fiecare data cand incerca, gura i se inclesta, transpiratiile il treceau, avea un nod in gat... ea stia...stia ce vroia sa spuna, il mangaia pe fata, il saruta, ca si cum i-ar spune "stiu...".
Cateodata o privire face mai mult decat o mie de cuvinte, iar privirea ei il lasau totdeauna fara suflare...nu fara cuvinte...ci fara suflare... O iubea cu toata fiinta sa...si incerca sa ii demonstreze asta in fiecare zi...cu gesturi tandre si sarutari gentile, dar simtea ca nu e deajuns...
O iubea...si simtea ca atunci cand e departe de ea...de Elena sa, lipsea o parte mare din el...nu vroia sa o piarda...niciodata...

Capitolul XXI

Toamna tarzie...foarte tarzie...si el era pe strada...intuneric...singur... suparat si preocupat de nota sa...ii parea rau...isi putea atinge visul..putea atinge cerul...asemenea aviatorului din visele sale moarte...
O singura masina circula pe strada...cu viteza mica...parca urmarindu-l... A vazut-o cu coltul ochiului...il urmarea de vreo 20 de minute...deja incepuse sa se ingrijoreze...
Cand a vazut ca masina ramase putin mai in urma, luase repede dreapta, pe o strada laturalnica si incepuse sa fuga cat il tin picioarele.... fugea ca pentru viata sa...si se uita mereu in spate... cand deodata se izbeste in cineva...
Nu isi daduse seama ce s-a intamplat...era jos, inconjurat de cioburi de sticla, de la un borcan...isi ridicase privirea, in primul rand pentru a cauta masina...iar apoi se uita la acel "ceva" de care se lovise. o fata firava, bruneta, mica tocmai se ridica de jos... Se simtea rusinat... nu stia ce sa faca...si se duse spre ea intinzand mana, pentru a o ajuta sa se ridice... "scuza-ma...nu am vrut...e noapte...e .." nu apucase sa termine de vorbit caci fata ridicase privirea din pamant ... atunci s-au intalnit pentru prima data...amandoi...
"aaaa pai...ca...stii..." incepuse sa se balbaie...incepuse sa transpire si sa nu mai isi gaseasca cuvintele...o privea intr-una in ochi si...spera sa poata forma o propozitie macar...
" Nu e nimic..se mai intampla...nu iti fa griji nu am patit nimic" ... a spus fata necunoscuta, scuturandu-se de praf.... "Apropo...Elena ma numesc...tu?" si ii intinse mana... o fata ii intinse mana...lui...tocmai lui. A ramas blocat...nu stia ce sa faca...nu a mai fost cu vreo fata pana acum...ce sa zica? ce sa faca? de ce nu ii ies cuvintele din gura?
Elena ii luase mana si i-o stranse... "Si tu esti?"
"Ionutz...Ionutz..." atat a reusit sa scoata ... atatea cuvinte inteligibile...tocmai el...care era ...indraznet...
"Pai Ionut, imi datorezi o haina noua...uite, asta e tot murdara de praf" si rase... un ras cristalin, limbede... si un zambet...care ii expunea dintii albi si mici, inconjurat de buze trandafirii...
A ramas marcat de aceasta ipostaza... "Elena...elena..." atat bolborosea....buzele i se miscau, dar sunetele nu ieseau...si cu atat mai bine...nu vroia sa para un... sociopat...desi cel mai probabil asa parea acum...
"Da...o haina...mai mult ca sigur... spune'mi unde te gasesc..si cand si....." a reusit el sa bolboroseasca cu o fata serioasa si fara sa se balbaie.
"Am glumit prostutzule", spuse ea chicotind,"nu tre sa imi iei nicio haina...dar daca tot te oferi sa dai ceva...nu mai bine merge o cafea?" spuse fata rosindu-se-n obraji.
"Da sigur..." a raspuns el prompt, scotandu-si peptul in fata....ca in armata...dupa o pauza de cateva secunde ... de tacere in care ochii lor se intalnira, el a tresarit si a intrebat "acum?!"...
"Pai daca nu ai nimic altceva de facut",fata aceasta era mai indrazneata ca el...a simtit asta...a simtit ca e o copila...si a simtit ... ceva...nu stie nici el ce..dar a simtit.
Noaptea tarzie i-a gasit pe amandoi, in parc...singuri..doar ei, frunzele si luna de pe cer. Era noaptea perfecta...nu mai tine minte ce a discutat cu ea atunci...stie doar ca pentru prima data nu a avut probleme cand a vorbit cu o fata...nu s-a balbait...a vorbit deschis...se simtea in largul sau...
Nu stie cand a trecut timpul...dar in cele din urma, fara sa vrea, a condus-o pana la usa blocului in care statea ea... S-au oprit amandoi si s-au privit in ochi...abea acum lui ii luase inima razna...nu mai stia ce sa faca....simtea ceva...care il facea sa se roseasca..sa transpire...sa ... pluteasca si nu stia ce...acest sentiment ii era necunoscut...ceva nemaiintalnit de el pana acum.
S-au sarutat...in fata unui bloc...sub clar de luna... In momentul cand buzele lor s-au atins, o explozie de sentimente ii invadase corpul lui nea Nelutu... Ea i-a dat numarul de telefon...a zis ca ii asteapta apelul, s-a intors, si a plecat...
A ramas cateva minute bune acolo...pe scara blocului...cu un bilet in mana, pe care era scris numarul unei fete...acea fata care ii sucise mintile...si care il facuse pe el sa stea acum asa...singur, adulmecand parfumul ei ce inca plutea in aer...

Capitolul XX

Singur, transpirat, emotionat...asa a intrat in sala de examen... A asteptat cu sufletul la gura foile cu subiecte..."daca imi iese asta...pot muri fericit"...atat isi zicea...zambind...incerca sa nu isi arate emotiile, dar transpiratia si respiratia grea il dadeau de gol.
Un profesor slab, inalt, cu parul carunt a intrat in sala cu un teanc de foi in mana...liniste totala...incepe sa imparta subiectele...
Nea nelutu..care acum e tanar...a cazut pe subiect...singurul din sala care a zambit la citirea sa... A scris... a dat exemple, schite, scheme, adunari, teorii, presupuneri...tot tacamul...
La iesirea din sala...nimeni nu il astepta...era singur...asa cum a fost intotdeauna...fiu al unor tarani, mai preocupati de munca campului decat de propriul fiu...
Avea de asteptat 5 ore pana la aflarea notelor...si el era nerabdator... s-a dus in camera saracacioasa de camin, si a inceput sa se plimbe prin camera..singur..ca un leu intr-o cusca....se uita la ceas...au trecut 10 minute abea.... Era convins ca a facut tot...si era fericit..pentru ca pentru prima data simtea ca putea fi cineva...castigatorul olimpiadei avea platite studiile, loc de munca asigurat, si nu in cele din urma...poza in ziar...
El...poza in ziar...asa putea ajunge cineva...asa putea iesi din neant si se putea face cunoscut...atat vroia...nu ii pasa de bursa..nu ii pasa de loc de munca...ci doar de poza...o poza intr-un amarat de ziar...
A adormit...in speranta ca asa va trece timpul mai repede... singur...in camera... Cand se trezise..era seara....a fugit repede la facultate...sa afle nota...sa vada daca a reusit...
Coada infernala la lista cu note...toata lumea tipa, se imbrancea...simteai suflarea celui din spatele tau batandu-te pe ceafa... In cele din urma a ajuns si el...se cauta cu degetul tremurand pe lista ce parca nu se mai termina...
Zambetul de pe buze ii cazue in momentul in care vazue nota... 4...patru...atat... nu se astepta...atata munca, atata osteneala..pentru un 4...a inceput sa mearga piezis spre camin...singur...pe o strada pustie...

Capitolul XIX

Avea vise mari...inca de pe bancile scolii...visa sa devina pilot de avioane...sa atinga cerul..."Hm, copil tampit"...atata isi zicea nea Nelutu cand se gasea pierdut printre ganduri in bucataria minuscula, inconjurat de mucuri de tigara....
Renuntase de mult la visele sale...la sperantele sale...renuntase de mult la tot ceea ce tinea de copilarie....a ucis copilul din interiorul sau si isi zice intr-una ca nu ii pare rau....el p numeste maturizare...a devenit barbat...
Dom' Nelutu era un tanar simplu la vremea sa...a iesit din armata schimbat...a vazut cum e viata vazuta prin alti ochi...a vazut ... realitatea...
Asemeni oricarui tanar, a avut ocazia sa ramana in armata...dar nu...el a vrut sa iasa din rutina...inca mai avea sperante...spera ca poate o sa ajunga cineva...spera ca atunci cand va muri, sa aibe de la cine primi o coroana, sau macar o floare...
Spre deosebire de el, soldatul Constantin, a hotarat sa stea in armata...a hotarat ca acolo e mai bine ca acasa... Fara niciun motiv cunoscut lui, lui Nea nelutu incepuse sa-i para rau...credea ca nu mai are sa il vada de acum... "Mai costi mai...nu te baga asa mai....in armata stai, in armata mori...nu fi batut in cap"...in zadar a incercat sa il convinga....iata ca talambul si aiuritul de Soldat Constantin, a ramas in armata...a ramas in locul de unde altii incearca sa scape...
S-a inscris la Facultatea de Electrotehnica...singura facultate unde se preda fizica...materia sa preferata...inca de pe bancile scolii generale... Era greu...comunismul era in floare cand el fugea de la un curs la altul, cu un teanc de foi ingalbenite de tigara si de timp, in mana... Era greu...atat pentru el cat si pentru familia sa... Stia ca trebuia sa invete...trebuia sa iasa din facultate cu fruntea sus...nu trebuia sa isi dezamageasca familia, care isi puse atatea sperante in el, dar in primul rand, nu trebuia sa se dezamageasca pe sine insusi...
Statea nopti la rand incercand sa invete o formula..incercand sa faca un circuit ... incercand sa rezolve o problema... A invatat si a muncit mult...a facut un aparat de radio de la zero...a incercat sa isi demonstreze ca poate...ca poate fi bun la ceva, daca isi doreste asta cu adevarat...si a avut dreptate...
In anul 3...spre sfarsit, a mers la o olimpiada...mai mult pentru el..sa vada cat stie...a inceput ca o joaca...si a ajuns la olimpiada pe tara...singurul din judetul sau care a ajuns atat de departe... Era mandru de el...era mandru de el nu pentru ca a ajuns pana aici, ci pentru ca a demonstrat intregii tari ca, pornind de la...aproape nimic, a ajuns pana aici...singur..pe fortele sale proprii...
Parca acum se vede...asteptand intrarea in sala de examen...un pix in buzunar, si multe multe emotii...atat a avut la el...atat i-au trebuit...

Capitolul XVIII

A trecut atata timp de cand se cunoastea cu enigmaticul nea Costica...mult timp...inca de pe vremea cand era in armata....el, in armata...un tanar copilandru caruia abea ii daduse mustata....si totusi era calit...era pregatit sa infrunte lumea... era pregatit sa incaseze un glont pentru patria mama. Era mandru de el cand se uita in oglinda, in uniforma...cu pusca pe umar... Abea acum isi dadea seama ce copil tampit era...viata nu se rezuma doar la realizari....ci se rezuma la felul in care iti atingi telurile.
"Pentru patrie inainteeeeee MARS!" ... atat isi amintea din crudele inviorari de dimineata...era pe pilot automat...nu stia ce face..stia doar ca trebuie...si facea ce faceau si ceilalti.
In formatia de 60 de insi, el era cel mai scund, cel mai ... hotarat...cel mai apucat... Alaturi de el ... inalt, brunet, cu parul tuns foarte scurt si barbie proeminenta se afla soldat Constantin, cel mai impiedicat si mai aiurit din toata formatia... totdeauna gresea pasii, si de fiecare data platea cu varf si indesat.
Vroia sa il ajute...vroia sa ii arate cum e bine, ce e bine, si cel mai important...de ce. Fiind mai indraznet, si mai moale din firea sa, l-a luat in cele din urma pe soldat Constantin..de guler si cu mult tupeu in el l'a intrebat "ba baiete...fumezi?"...raspunsul venise relativ repede...dar greoi, cu o voce firava...naiva... "Nu sa traiti...nu fumez". Nea Nelutu, sau Soldat Ion, a zambit sec...vedea ceva in el...poate opusul sau...vedea in el ceea ce el nu e...vedea in el un realist...un adevarat om cu picioarele pe pamanat....
"Si atunci ce mata-n cur ai? nu stii sa numeri? nu iti ajung flotarile? nu iti ajunge instructia?.... cat de greu e mah? Stangu, Dreptu, Stangu...Toteauna cu stangu....intotdeauna"...toate aceste explicatii erau insotite de gesturi infantile, miscari de picioare, de maini, voce pitigaiata ... inalta, care zgaria la ureche...
Era prea imatur pentru armata...era inca un copil...copil intr-o lume murdara...se vedea ca un copil care se plimba cu ciocanul intr-un depozit de armament, si loveste fiecare proiectil sa vada cum se aude....pana cand loveste proiectilul care nu trebuie...si atunci se declanseaza dezastru....
Au ramas prieteni buni...el l-a invatat pe Costi tot ce a fost de stiut...de la pasii de mars, pana la tragerea la poligon...tot...el l-a invatat si cum sa fumeze....dintr-o joaca...sau ... mai bine zis..pentru ca ii era urat sa fumeze singur..vroia un prieten aproape...cu care sa impartaseasca .... amintiri la o tigara....da ... amintiri si vise...pentru ca din astea se hraneau... amandoi...
Armata este locul unde devii barbat...asta era conceptia lui nea Nelutu...locul unde se nasc adevaratii barbati, si locul unde intalnesti adevaratii prieteni....asa a fost si in cazul sau....armata a fost inceputul unei frumoase prietenii...care dureaza si pana azi...