Capitolul XXIII

Inainte de a o cunoaste, nu credea in suflete pereche, nu credea in destin, si nici in horoscop, insa, ea da. Ea credea ca stelele iti pot citi viitorul...si o data p saptamana il ducea la planetariu...numai pentru a sta si a privi un cer artificial...
Mergeau asa de des incat paznicul ii cunostea, si devenise buni prieteni...in 2 ani, in fiecare saptamana, sa vezi o persoana, ajungi sa o cunosti... Vroia sa ii faca o surpriza ei...caci ea le adora... vroia sa fie ceva special...ceva doar al ei...
Intr-o zi ea primeste un telefon...de la el...sa vina pana la planetariu ca au ceva important de discutat... totdeauna cand vorbau ceva "important" rezulta o cearta...
Intra in planetariu, nimeni la poarta...nimeni nicaieri...vede doar crini pe jos...floarea ei preferata...peste tot numai crini...zambea si mergea prin planetariu ca un copil intr-un magazin de jucarii, fascinata de multitudinea de culori, si de miresme... Aude muzica in surdina...o melodie lenta... pe care nu o recunoaste..si intra in , ceea ce numea ea, camera cerului... era intuneric...pe tavanul boltit se vedeau doar stelele, si o data ce i s-au obisnuit ochii cu intunericul, l-a vazut pe el...imbracat la 4 ace...porneste spre el... nu stia la ce sa se astepte... cand ajunge in fata sa, el ingenunecheaza, scoate din buzunarul de la piept un inel, ii ia mana si ii arata spre "cer"...ea se uita cu ... frica... nu stia la ce sa se astepte... a vazut scris, cu stele pe tavan "Vrei sa fii sotia mea?".... a izbucnit in lacrimi...a zambit...si s-a uitat la el...el i-a pus inelul pe deget...si uitandu-se la ea a zis "Cand sunt cu tine raman fara cuvinte...te rog sa ma intelegi"...ea l-a ridicat si l-a sarutat indelung...au ramas acolo...ore...doar ei ... muzica in surdina, si cerul instelat...cuprinsi...impreuna...acesta este inceptul...inceputl lui...incepul ei...inceputul LOR...inceputul povestii lor...