Capitolul VIII

Era noapte...o noapte friguroasa de noiembrie... el gatea...in bucataria ce nu era jegoasa, in bucataria ce suna de tipetele copiilor ce, acum, erau deja mari...
Statea la capatul tigaiei, cu zambetul pe buze...tigarile lipseau, dar nu cu desavarsire..."Ce imi trebuie tutun? Am o viata..fericita...am tot" isi zicea...
Nu existau lacrimi, nici suspine, doar zambete si voie buna...iubea..si ea era alaturi de el...dar nu in acea seara...era la servici, schimbul 2, si stia ca se va intoarce obosita...stia ca, asemeni lui, si ei ii place o masa calda atunci cand ajunge acasa...
Toata agitatia, toata activitatea a fost deodata intrerupta de un telefon...a sunat ceva timp pana sa il auda...
Raspunde la telefon, cu un suras gingas... nu aude prea bine...a imbatranit...dar acele cuvinte le-a auzit clar si raspicat... "..veniti la spital..sotia dumneavoastra e pe moarte.."...a scapat telefonul din mana...i-a pierit zambetul...totul a inghetat...
Intr-o fuga se imbraca, se incalta, nu le zice copiilor unde s duce..doar sa fie cuminti...el va reveni...nu a vrut sa ii sperie...si a plecat...
Nu stie cum a condus pana la spital...stie doar ca a ajuns, si acolo era deja cumnata sa...plangea...
Intreaba in stanga si in dreapta "Unde e puiu? ce a patit puiu? e bine puiu?...puiu!"
Dar nimeni nu a raspuns... a auzit din toata galagia doar "accident grav...nu se stie daca reuseste"...
Ea era in sala de operatii...nu a apucat sa o vada...nu a apucat sa ii spuna "Te iubesc"...nu a apucat sa o sarute...pentru ultima oara...
Secundele treceau ca orele, iar el se gandea doar la ce se va face fara puiu....fara ea nu poate trai...incerca sa se convinga ca totul va fi bine...
Pentru prima data in multi ani, si-a facut cruce... s-a uitat in sus...nu stia in ce sa creada...nu stia la cine sa se inchine...il durea...tot...
A pus o tigara in gura....nu stie cand a fumat'o...s-a intors in camera de asteptare unde era o tacere mortuara...nimeni nu zicea nimic...nimeni nu sufla...
Un doctor a iesit in cele din urma....
Nu stia ce sa zica..nu stia cum sa zica... Nu a mai avut rabdare... l-a prins p doctor de gat..l-a scuturat , a tipat... "Spune-mi ca e in regula...spune-mi ca traieste...spune ceva omule!"
Doctorul nu avu puterea de a zice nimic...a tacut...
Dom' Nelutu, adineauri vesel, a ramas netacut, fara nicio expresie p fata...doar groaza...
A murit...si o data cu ea, si o parte din el... se tot gandea cum sa le spuna copiilor... nu gasea vinovati, nu gasea scuze...nu se gasea pe sine ...
A ajuns acasa, plans, ochii injectati, tigara in mana...tremura..tot..nu stia ce sa faca...
Copiii, si ei plansi, si ei distrusi emotionali, l-au cuprins...stiau deja ce s-a intamplat...incercau sa fie tari...si au reusit...el, insa, nu...el a cedat...el a murit....