Capitolul XIII

Weekendul a trecut repede..pentru prima data se simtea in centrul atentie. Nu a fost clipa in care sa nu fie parasit de copii, niciodata.
Isi facea bagajul..era seara. Pleca la Iasi, la clinica de care ziceau copii... nu stia la ce sa se astepte, dar nu isi facea sperante. A facut o lista...nu stia ce sa scrie... nu a plecat de 10 ani de acasa. "Pasta de dinti, sapun...ce dracu sa imi mai pun? Haine? ce haine...cum e afara? cum bag eu ditamai costumu in troasca asta?" se tot gandea...si era nervos ca era neputiincios.
O mica geanta de voiaj, de culoarea oului de rata, a fost umpluta cu tot felul de prostii...pijamale, costume, sosete, "budigai" ( asa spunea el lenjeriei intime ), hartie igienica, caci "nu stii niciodata cand vin vremuri cacacioase".
Nu a putut dormi, tot avea impresia ca a uitat ceva, si acest lucru ii presa creierii... statea intins p pat, intr-o liniste apasatoare...se uita pe pereti si se tot gandea. Din greseala a dat cu ochii de tabloul ei ce domina peretele, si a tresarit.. "puiu, cum te'am putut uita?", si scoate de sub perna o mica poza, alb negru..poza ei, si o aseaza cu grija in buzunarul gentei, nu fara a o saruta inainte.
In timpul petrecut pe tren, a reusit sa mai stea de vorba cu fii sai...ce mari au crescut... cand a trecut timpul?
Nu le zicea zicea asta...i se parea invechit, il facea sa para batran.
Mersul pe jos intr-un orash ca Iasi-ul l-a bucurat pe dom' Nelutu... se simtea... din nou tanar...zambea, si se uita in toate partile, ca si cum nu ar mai fi vazut copaci, ca si cum nu ar mai fi auzit pasari...era un copil curios...
Deodata ochii i-au intalnit o cladire gigantica... era clinica... era mare, inspira respect, si a fost putin intimidat.
A intrat cu sfiala, si a fost intampinat de o asistenta "focoasa a dracu" ce l-a facut sa uite de ce a venit.
-Va pot ajuta cu ceva? intreba asistenta, cu un ton foarte cald
-Aaaa, da....
Slabuta asistenta inca astepta raspunsul, ce nu mai venea...ochii lui se imparteau intre a privi zidurile groase ale cladirii, si silueta asistentei, ce ii amintea de puiu...puiul sau.
-Pai, cu ce va pot ajuta? a zis intr-un final asistenta dupa ce a vazut ca raspunsul nu mai vine.
-Aaa,da, aaa...da...am...cancer.. si am auzit ca aici primesc ajutor. nu o privea, ci studia peretii, ca un copil uimit...in cele din urma, asta era...copil...
-Da... urmati-ma.
Asistenta il duse pe culoare stramte, cu saloane pe partea dreapta, si geamuri mari, pe partea staga. Se uita prin saloane, din mers... vedea copii fara par, ce vomau... vedea mame plangand, si tati ce incercau sa se tina tari in fata copiilor.
A vazut cuplu ce isi duceau copilul in ultimul stadiu acasa. Asa se intampla, pacientii din ultimul stadiu, erau trimisi acasa, pentru a muri cum se cade, inconjurati d prieteni, de familie. Vedea parintii ce nu mai aveau ce isi duce acasa, doar golul din suflet, si durerea din inima...acelasi lucru a simtit si el cand a venit pentru prima data acasa, singur, fara puiu...
La vederea acelor copii, dom' Nelutu nu se putu abtine, si o intreba pe asistenta
-Nu va suparat, si o trage de mana, intorcand'o la 180 grade. Am vreo sansa? Se merita? Spuneti'mi sincer!
-Oricine are o san..
-Lasa-ma cu discursuri de astea, tu zi'mi...se merita? am vreo sansa sa scap de aici viu?
-Nu se merita..tratamentul dureaza mult, e dureros, e traumatizant. Buza de sus a asistentei incepu sa tremure la vederea lacrimii din coltul ochiului lui.
S-a intors si a plecat...asa cum a venit, asa a si plecat... cu cancer.
Nu a zis nimic copiilor..."Le-oi zice cand o fi mai mari...e prea devreme acum...poate trece..nu s stie", incerca sa se minta.
S-a dus in gara, a luat un bilet...abea in 2 ore venea trenu...avea 2 ore la dispozitie sa faca ce vrea el... si totusi iarasi s-a trezit, pe o banca jegoasa, intr-o gara jegoasa, asteptand un tren ce il va duce la monotonie...aceasi poveste, alt inceput.