Capitoul II

Se intoarce in apartamentul gol si rece...e liniste, dar totusi inca ii vede pe cei mici jucandu-se cu fusta mamei lor, iar el, razand le face poze cu un vechi aparat foto...
Se aseaza pe pat si deschide televizorul...vede aceleasi chestii in fiecare zi... aceleasi stiri...aceleasi emisiuni de cacat, cu vedete aparute peste noapte.
Isi aprinde o tigara din care trage puternic...tine fumul in piept si il las incet afara, vazand traiectoria sa...se ridica la cer, asa cum s-a ridicat si "puiul" sau...
Asa ii zicea..."puiu"...niciodata pe nume...era obsedat de ea, inca mai e, si nu e zi in care sa nu se duca la cimitir, sa aseze o floare, sa vorbeasca cu ea... Sta singur in cimitir, pe ploaie, caldura, zapada, viscol...nu conteaza...sta singur cu ea si vorbeste despre orice....ii place sa creada ca ea il aude....
In fiecare an, pe data de 14 august el era in cimitir, cu 2 pahare si o sticla de sampanie...isi toarna lui un pahar, si celalalt il lasa pe piatra mortuara...zambeste saruta crucea de marmura neagra, isi zice in gand "La multi ani! Te iubesc!", se intoarce si pleaca...
Niciodata nu isi aprinde tigara cand e acolo...ei nu ii placea fumul...
Iata-l din nou pe pat, la margine, caci la perete statea doar ea... Cateodata, cand il apuca nostaligia, ii deschide dulapul masiv din lemn de nuc si inspira hainele mancate d molii...inca are mirosul ei, mirosul de care s-a indragostit...
Asa face si acum...sta cu nasol in dulap...si plange....siroaiele de lacrimi ii invadeaza obrajii rosii...
Cineva suna la usa... isi sterge lacrimile cu o batista, si se duce catre usa...deschide direct...nu mai e copil [isi zice el], nu mai trebuie sa intrebe cine e...
Deschide larg usa si deodata este imbratisat cu putere de o silueta feminina, care il saruta p obraji:
-Iarasi tati, era fiica sa, iarasi jelesti pe mama?
-Nu fiica taichii, zise el cu un glas stins...niciodata nu recunoaste ca jeleste, pentru ca, zice el "adevaratii barbati nu plang...niciodata!"
A venit Andreea...fiica sa mult iubita....cea care seamana leit cu mama sa...de asta o iubeste mai mult... Ea are grija de el, ea ii aduce mancare si ii tine de urat cand se simte singur...
-Ce faci? Cum te simti? intreaba ea, cu un glas induiosator.
-Ma simt ca un prunc abea nascut, si sare intr-un picior, dar se potoleste repede...are sufletul unui copil, dar trupul il tradeaza.
Ea rade, il cuprinde, se intoarce si aprinde aragazu...
-Ti-e foame?
-Nu..tocmai am mancat! zice el uitandu'se in jos
-Cand?...Ieri, nu?
Batranul zambeste, se uita la ea si scapa o lacrima
-Ai umor mamei tale...semeni leit cu ea...
Se lasa o tacere de moarte, in care Andreea pur si simplu a tacut si l'a privit... nu a avut nicio reactie...nu vrea sa isi arate slabiciunile....asa a fost educata...cineva trebuie sa fie veriga puternica din casa. Dar si ea a fost mancata de viata...
-Cum te trateaza Vasile? intreaba batranul suspinand
-E bine...isi revine incetul cu incetul, nu a mai baut de 2 luni...e mult mai bine acum
-Fiica taichii, ia-ti copii, si vino aici, e mai bine asa
Era de fapt mai bine pentru el...era prea liniste in casa, vrea agitatie...vrea sa fie ca la inceput
-Stii prea bine ca nu pot...
Fata pune hrana in farfurie, se intoarce, se duce pe holul ingust, plin de paianjeni in colturi, vine la el, il cuprinde si ii zice
-Tati, trebuie sa plec, Vasile vine la 7 de la servici..trebuie sa ii fac mancare..
-Du-te fata taichii...du-te...ma descurc eu
Ar fi vrut sa zica "Te iubesc!" dar nu poate...nu mai poate pronunta aceste cuvinte...il dor...il dor prea tare...o data ce s-a auzit usa trantindu-se, se intoarce inapoi pe pat, isi aprinde o tigara, incepe sa tuseasca...stinge tigara, si da sa doarma...
Vrea sa treaca timpul mai repede, vrea sa fie iarasi doi. Scoate de sub perna o fotografie veche, o saruta, varsa o lacrima, se intinde uitandu'se la poza, si inchide ochii....o iubeste...e obsesie...