Capitolul XV

A dormit ca un copil, prea obosit de la atata joaca. Nu a visat nimic, si acesta a fost prima data cand a putut dormi fara a fi bantuit de fantome si remuscari din trecut.
A fost trezit de un fulger puternic a carui lumina a impanzit toata camera. Nu stia cat e ceasul, nu stia ce zi e...nu stia cat a dormit; tot ce a observat a fost poza ei de pe pieptul sau, semn ca nu a dormit prea mult.
Cu putin efort s-a uitat la ceas...era 10 dimineata, intr'o zi ploioasa de marti. Statea in pat si se gandea ce sa faca, ascultand stropii de ploaie ce ii bateau vertiginos in geam.
Desi era dupa amiaza, el era inconjurat de umbre si semiumbre. "Asta e vreme de facut copii sau de numarat bani...sau amandoua..acuma cu mi'o fi norocul" a bolborosit el in timp ce se ridica din patul nearanjat. Nu avea nici bani, si nici cu cine sa faca copii...plus ca e prea batran.
A intrat in bucatarie si a pus de o cafea...si-a aprins o tigara scuzandu-se spunandu-si "ce ti-e acuma 1 zi in plus sau in minus? ori mor azi ori mor maine..tot un cacat ii". A tras cu sete din ea, si a inceput sa tuseasca puternic. S-a ridicat d p scaun...nu putea respira...doar tusea si isi golea plamanii de aer... tanjea acum dupa putin aer curat...dar era prea tarziu...deja se vedea intre 4 scanduri, galben la fata... a scos din buzunar o batista si si-a pus'o la gura, in speranta ca il va ajuta...si intr-adevar asa s-a si intamplat. A mai tusit de 2 ori si s-a oprit
la fel d brusc cum a inceput. Luandu-si batista de la gura a observat ca era imbibata cu sange... Isi controla dintii, isi controla limba...nici urma de rana. Stia de la ce vine dar refuza sa creada, la fel cum a refuzat sa creada ca puiu nu mai e cu el.
S-a asezat din nou la masa, cu aceasi tigara, acelasi ziar vechi ingalbenit de vreme. Isi puse cafeaua in fata...cafea fara zahar, caci, isi spunea el, "viata e prea dulce, daca mai pun si zahar in cafea, fac niste limbrici cat pumnu". Nu stie de unde a invatat expresia asta, stia doar ca o folosea prea des...
Citind ziarul printre randuri, si sorbind din cand in cand din cafea, a realizat ca, mai devreme cu cateva minute era sa moara...era sa moara singur, fara nimeni in jur, fara o lumanare la capatai... fara ultima spovedanie...singur.
S-a albit la fata...nu stia de unde sa inceapa...nu stia unde sa mearga...
S-a imbracat rapid, nu stie nici el cum, si a iesit afara...a fugit ca disperatu prin ploaie torentiala, inconjurat de tunete si fulgere, catre cea mai apropiata biserica... a intrat in ea vijelios, facandu-si o cruce din mers. Cauta un preot..oricine, cineva caruia sa i s confeseze.
Din altar iesi un preot slabutz, cu cioc, si parul relativ lung prins la spate ce aducea a calugar.
A fugit intr-un suflet spre el si cu lacrimi in ochi a inceput sa tipe "Iarta'ma parinte, iarta-ma!"
Asemeni unui tata ce isi primeste fiul risipitor, acesta l-a mangaiat pe cap linistindu-l si l-a dus intr-o camaruta separata, unde puteau vorbi in pace.
S-a asezat in genunchi...nu indraznea sa il priveasca in ochi, ii era rusine..ii era rusine de el... a stat in genunchi, plangand, si a inceput sa i se confeseze
-Iarta'ma parinte...mi-am uitat tatal, nu mai stiu de cand nu am mai intrat intr-o biserica, nu mai stiu de cand nu m-am rugat. Iarta-ma parinte ca L-am parasit, iarta-ma.
Preotul statea calm in fata sa, ascultandu'l.
-Nu eu trebuie sa te iert fiule.
Atunci dom' Nelutu, altadata un om puternic, viteaz, a inceput si mai tare
"Ajuta'ma atunci parinte, ajuta'ma sa ma intorc in gradina Lui...Iarta-mi mie pacatele, caci u esti trimisul sau..."
Nu a apucat sa termine. A simtit o mana calduroasa p cap, si vorbe calde ce l-au calmat "Esti iertat fiule, du-te cu Domnul"
Aceste cuvinte l-au eliberat...nu stia cum sa isi explice..se simtea..mai bine. A ridicat privirea, pentru a-i saruta mana Preasfantului parinte...nu era nimeni...era doar el, ingenuncheat in fata unei icoane.
S-a ridicat, si-a sters lacrimile, si a intrat din nou in camera bisericii...singurul de acolo era un palimar ce aranja linistit niste lumanari. S-a dus la el si in soapta, pentru a nu deranja pe nimeni (chiar daca biserica era goala) l-a intrebat
"Nu va suparati, unde e preotul ce tocmai a iesit din camera spovedaniei?"
Palimarul s-a oprit brusc, a ridicat privirea, si a zis "Dom'ne aici nu a fost niciun preot. Nu a fost nimeni aici azi toata ziua, si nici nu vor veni de curand. E o inmormantare" si si-a plecat din nou privirea, continuandu-si treaba cu lumanarile.
-Dom-ne nu fa glume de astea cu mine...zi-mi unde e te rog, trebuie neaparat sa vorbesc cu el!
Deja incepea sa isi piarda rabdarea...vroia sa ii multumeasca preotului pentru tot, pentru ca a renascut, doar cu ajutorul sau.
-Dumneavoastra ce nu intelegeti? Eu sunt aici de 4 ore, dumneata cand ai intrat, ai mers la altar, ai ingenuncheat, si ai mers in camera impartasaniei, singur. Acum te rog, lasa-ma ca am treaba.
Iarasi s-a albit la fata, si a pornit, prin ploaie acasa. S-a oprit din parcul dinaintea bisericii, a ridicat privirea, a intins mainile, si a lasat stropii mari de ploaie sa ii spele fata. De asta ii va fi cel mai dor...sa simta ploaia rece de toamna... si-a zis in gand "multumesc..pentru tot", si privea spre cer...
Era singur in parc, ud, uitandu'se spre cer... era fericit...era acelasi parc in care si-a plans amarul...era acelasi parc in care si-a petrecut ultimii 3 ani...
Era batran, era singur, era in parc...era fericit, pentru prima data de cand...