Capitolul XVII

S-a trezit dis de dimineata...stia ca are de lucru. Trebuia sa isi duca la bun sfarsit punctul 1 de pe lista finala.
S-a dus in subsolul intunecat sa isi caute trusa de scule. A zis ca isi va face din coaja aia de apartament, casa visurilor. Nu ale sale, caci visurile sale se vor sfarsi prea devreme.
Nu a mai fost aici de mult timp aici. Lacatul masiv, nu pare a se lasa desfacut de buna voie. "urata zi mi-am ales sa ma las d fumat" bolborosea el in timp ce statea cu ranga in mana, lovind lacatul cu putere.
A reusit intr-un final sa il sparga si s-a auzit un scartait puternic, ascutit. Usa s-a deskis, si un nor d praf s-a ridicat spre tavan. A aprins un bec, si privirea sa a intalnit mormane de haine, piese de masina, borcane vechi, albume foto...
S-a asezat pe un scaun stricat si a inceput sa cotrobaiasca... a dat peste jucarii de-ale copiilor, ursuleti de plus, ornamente pentru pomul de iarna... Toate acestea trezeau amintiri placute, cand ea inca era alaturi de el.
Deschise un sac de rafie galbui, in care se aflau ceva haine. "A cui mai is boarfele .." vocea i se opri cand din el scoate o rochie, de un rosu intens. O privi, o mirosi, o cuprinse...ii daduse o lacrima, caci isi amintise din nou de ea...isi repeta intr-una "te iubesc, te iubesc...mi-e dor de tine".
A ramas ca un copil traumatizat, intr-un colt dintr-un beci prafuit repetandu-si aceleasi kestii. Aici era cimitirul amintirilor. Oriunde se uita, gasea cate ceva ce era legat de ea. Dadu cu ochii de ceea ce cauta. Se ridica bolborosind "shalele astea"... a luat'o si a inchis beciul, spera el, pentru totdeauna.
A ajuns inapoi in casa, si nu stia de unde sa se apuce...se duse in ultima camera, camera lui Alex.
Vrea sa scoata parchetul, sa il inlocuiasca, sa reinoiasca. A inceput ca tot omul din mijlocul camerei. O zi a durat, atat, o zi sa scoate parchetul dintr-o camera, si de asemenea sfarsi ziua in pat, obosit, intr-un somn fara vise.
A durat 2 saptamani refacerea apartamentului in totalitate...si el a facut totul...el cu mana sa...de la scoaterea parchetului, pana la varuirea intregului apartament.
"Ah, da fain e...nu puiu?" se uita la poza sa d p perete si zambea "Uita-te ce lucios e parchetul, ca fundul unui copil mic" si incepu sa rada singur.
Maine seara avea sa cheme la el pe nea costica, cu care nu vb de cand a murit "saracu dom' Ionascu"... avea de gand sa sarbatoreasca noul inceput...inceputul sfarsitului.